Protejăm natura şi mediul înconjurător!

Vestigii istorice

Cetatea Bâlvânyos
Din stațiunea Bálványos pornesc mai multe trasee turistice spre frumoasele împrejurimi ale băilor. Unul dintre acestea, care trebuie neapărat parcurs, este cel care pornește din stațiune spre Cetatea Păgânilor, ale cărei ruine sunt situate în vârful muntelui Bálványos. Traseul marcat cu bandă albastră durează curca 0,5-1 oră, și începe din apropierea campingului de pe malul stâng al pârâului Turia. Depășind una din ultimele vile ale stațiunii, poteca face un arc mare spre stânga, trecând lângă izvorul Viorica. Traseul se continuă apoi prin pădure, până pe vârful dealului, în incinta cetății.

Cetatea Bálványos


Potrivit cercetărilor arheologului Ferenczy István, cetatea Bálványos a fost construită în secolul al Xl-lea, ca şi celelalte cetăţi din secuime.
Istoricul Engel Pál spune că cetatea Bálványos a fost construită după invazia mongolă şi cetatea a fost construită de familia Apor. Prima atestare documentară despre cetate datează din 1360 sub numele „Castri Baluanus" prin urma împărţirilor de teritoriu între baronii secui. Acest teritoriu a fost întotdeauna sub conducerea aceleiaşi familii nobile, familia Apor. Din cauza că cetatea este greu accesibilă, a fost afectată de mai puţine evenimente, de-a lungul istoriei aceasta nu prea apare în documente. În 1541 avem o atestare documentară care susţine împărţirea câştigurilor printre membrii familiei din nobilime. La începutul secolului al XVII-lea cetatea a fost încă locuită, dar ne întâlnim cu mai multe înscrisuri despre părăsirea cetăţii, una este din 1674, când Apor Ilona a părăsit cetatea Bálványos în tinereţe, iar cealaltă versiune a acestui înscris spune că nobilul Apor Miklos a fost învins de către Szekely Mozes, din lupta de la Braşov, iar văduva nobilului, Lazar Borbala a părăsit cetatea în favoarea unei cetăţi renascentiste din Turia. La sfârşitul secolului al XVII-lea cetatea a fost abandonată şi s-a ruinat cu timpul.

Cetatea Bálványos


În evul mediu au fost sculptate şanţuri în stânci şi poarta a fost protejată cu pod suspendat, care lega cetatea superioară cu cea inferioară. Circumferinţa acesteia era de 240 m, grosimea pereţilor a fost de 1,5-2 m, iar înălţimea 4 m. Deoarece înălţimea cetăţii superioare a fost cu 30 de m mai înaltă, în împrejurile cetăţii nu s-a putut ridica alte clădiri. Toate aceste clădiri în schimb au fost ridicate de meşterii medievali pe vârful stâncii. Circumferinţa pereţilor cetăţii superioare era de 160 m. Partea de sud este în ruine, iar celelalte părţi au înălţimi de 5-6 m. Turnul principal are suprafaţa 10x10 m, înălţime de aproximativ 20 de m, pereţii au grosime de cca. 2,1-2,3 m. Cele patru etaje erau acoperite cu diferite materiale, ultimul etaj al turnului era cu 60 cm mai subţire, probabil că acestea sunt urmele unor construcţii mai noi. Părerea cercetărilor este că acest turn este construcţia cea mai timpurie. Pe ruinele cetăţii nu se văd porţile de intrare, deci intrarea probabil era într-o zonă care s-a surpat, între anii 1942-1971 au avut loc cercetări arheologice conduse de Ferenczy Istvan potrivit cărora cetatea Bálványos aparţine de regiunea care proteja periferia ţării şi care a fost înfiinţată de regele Sf. Ştefan.

Cetatea Bálványos

Ceramica găsită aici datează din secolului al XVIII-lea. Se presupune, că în această perioadă cetatea era deja nelocuită. Se spune că Ladislau Âpor, voievod ardelean, a păstrat aici Sfânta Coroană Ungară până ce l-a predat lui Robert Karoly. Trecutul cetăţii Bâlvânyos se leagă de legende spuse de către localnici, care spun că „cetatea era consturită de către uriaşi şi zâne”. în legenda cetăţii Bálványos imortalizată de către marele scriitor Jokai Mor se regăsesc elemente din istoria reală a cetăţii.
Din apropierea ruinelor donjonului se deschide o minunată perspectivă, turistul putând să cuprindă cu ochii întreaga creastă a munților Bodoc, de la munții Brețcului și până la Harghita, precum și frumoasa vale a pârâului Turia pe care este situată stațiunea. De la cetate, marcajul bandă albastră duce mai departe, prin șaua estică a dealului, până pe Vârful Țetele (1173 m), de unde se deschide o frumoasă panoramă asupra Depresiunii Târgu Secuiesc, a Ciucului de Jos și a munților înconjurători, spre nord privirea putând cuprinde Hășmașul Mare, Ceahlăul – spre sud, în zilele cu vizibilitate bună – putându-se vedea Bucegii şi chiar masivul Făgăraş.

Conacul Apor din Turia
Moştenire patrimonială aparte, suita de reşedinţe nobiliare ascunse în satele secuieşti rămâne o mărturie elocventă pentru istoria și cultura unei regiuni colonizate în scopul apărării graniţelor imperiale. Curiile nobiliare din Ţinutul Secuiesc nu se bucură de spectaculozitatea reşedinţelor din restul teritoriului transilvănean, fiind reduse ca dimensiuni şi având un minimum de decoraţie. Însă tocmai această tipologie, conservată de-a lungul secolelor în întreg teritoriul secuiesc, le înzestrează cu un farmec deosebit, potenţat şi de istoria familiilor nobiliare pe care le-au găzduit.
Un astfel de exemplu este mica reşedinţă a familiei Apor din Turia din nord-vestul depresiunii Târgu Secuiesc, la 32 km distanţă de oraşul Covasna şi 50 km de Sfântu Gheorghe.

Conacul Apor din Turia


Departe de agitația urbană curia a fost de-a lungul anilor reședința nobililor Apor, care vor găsi la Turia refugiul de care au nevoie. Amplasată între satele Turia de Jos și Caratna, ansamblul reprezenta în epocă un centru administrativ important al comunității. Pe Ridicarea Iozefină (cca. 1775) se poate observa modul în care ansamblul se desprinde din rândul parcelelor și se diferențiază de restul satului. Harta este totodată o sursă bună pentru identificarea sistemului de grădini specific secolului XVIII în care se dorea demarcarea curții principale de grădină și livadă, sistem care acum nu mai este sesizabil.
Importanța acestei clădiri, în aparenţă modestă, tipică pentru zonele seuiești, constă în unicitatea spaţiului interior, copleşitor prin măiestria frescelor şi a tavanelor din lemn sculptat care datează din perioada Renaşterii transilvănene. Acoperite cu tentuială timp de aproape 300 de ani, picturile murale renascentiste sunt readuse la vedere în 1965, relevând o serie de motive şi decoraţii demne de statutul unei familii nobiliare.
Povestea acestei reședință nobiliare începe încă din secolul al XVl-lea, când era o curie simplă cu trei încăperi. Aceasta este extinsă și modificată succesiv de diferiții proprietari moștenitori (tot timpul pe linie masculină) de vază ai familiei, ajungând în secolul XVII în timpul lui Apor Lázár, jude regal al scaunului Târgu Secuiesc,  să fie o reședință cu șase încăperi.  În 1690, în urma atacurilor trupelor anti-Habsburgice ale principelui  Transilvaniei, Imre Thököly, curia este puternic avariată făcând necesare lucrări ample de refacere. Acestea sunt începute în 1693 de către contele István Apor de Altorja.
Figură luminată, Apor István deține funcții importante în mediul politic al principatului. Este ales în 1679 este numit ambasador de principele transilvănean Apafi Mihály I. În 1685 devine jude regal în scaunele Ciuc, Cașin și Gheorgheni ca reprezentant al nobilimii locale. Susținător puternic al Habsburgilor și catolic fervent, ajută la promovarea Contra-Reformei, fiind în cele din urmă Trezorier al Transilvaniei, petrecând mult timp la Viena. Apor finanțează atât școli și fundații culturale pentru promovarea Contra-Reformei,  dar se ocupă și de construirea reședințelor familiei, palatul Apor de la Alba Iulia (pe atunci orașul capitală al Transilvaniei), dar și pentru reconstruirea curiei din Turia din județul Covasna, locul de proveniență al familiei. Noua reședință este modificată pentru a indica noul statut social al familiei. În vremea lui  Apor István curia ajunge să funcționeze atât ca reședință nobiliară, cât și ca moșie prosperă axată pe creșterea animalelor și comerț.
În spiritul conservator al nobilimii secuiești care se reflectă în multe dintre reședințele nobiliare, noul proprietar va păstra în proiect cele șase încăperi realizate de predecesorul său, Apor András, cărora le va adăuga o extindere încă două camere.
Compartimentarea interioră reflectă preferința pentru gruparea încăperilor de locuit în jurul unui salon central. Rolul funcțional al camerelor depindea de amplasament, mărime și orientare. Din curte se făcea trecerea spre sala principală sau „palat”, pentru a folosi un termen specific. Din acesta se făcea trecerea spre camerele adicente de locuit dintre care cele mai importante erau „casa domnului” și „casa doamnei”. Restul camerelor mai mici erau folosite ca bucătărie sau camerele servitorilor.
Dintre toate, impresionează cel mai mult camerele acoperite cu bolți semicilindrice cu penetrații și picturi murale în frescă. În camera sudică sunt reprezentate figuri masculine, alternate cu motive vegetale şi peisaje, fiind probabil camera domnului. Sistemul de boltire este spectaculos prin tratarea nervurilor şi consolelor cu stucaturi. În centrul camerei principale se poate observa decoraţia cu motive vegetale sau geometrice renascentiste, realizate tot în tehnica stucco, și monogramene care atestă comanditarii S[tephanus] A[por] S[zuszanna] F[arkas]. Din această perioadă datează bovindoul ieșit în consolă din dreapta porticului de intrare.
În camera nordică au fost descoperite la lucrările de restaurare fresce cu motive florale şi vegetale, care se continuă pe căptuşeala celor două ferestre cu reprezentarea unor domniţe, aceasta fiind cel mai probabil camera doamnei. Ies în evidență claritatea reprezentării, nuanțele calde şi acurateţea tehnicii, specifică formelor populare ale Renașterii. Aceeaşi cameră este tavănită cu un planşeu de lemn ale cărui grinzi, descoperite abia în 2004, sunt sculptate cu motive geometrice în aceeași manieră renascentistă.
Aspectul exterior actual al curiei se datorează intervențiilor lui Apor Lazar care în 1814  a refăcut acoperișul și a adăugat construcției un nou pridvor de intrare în stil neoclasic. Acesta este realizat în două registre verticale determinate de înșiruirea de ferestre și uși încadrate de pilaștrii angajați plați cu capiteluri corintice deasupra cărora stau arhitrava și friza decorată. Frontonul triunghiular cu laturile profilate este specific neoclasicismului, partea de jos fiind tratată ca o cornișă intermediară care delimitează nivelul etajului. Din nou este de notat modul în care fiecare generație s-a raportat la moșternirea primită, încercând să contribuie la înfrumusețarea reședinței familiale.
Curia găzduieşte şi numeroase sculpturi în piatră şi plăci comemorative cu blazoane aparţinând familei Apor, piesa de importanţă fiind piatra cu epitaful în limba latină a scriitorului Péter Apor, personalitate emblematică pentru cultura transilvăneană. Fiul adoptiv al lui István Apor, Péter Apor - poet excentric și prozator -, scrie în 1736, retras la Turia, Metamorphosis Transylvaniae, operă literară și istorică importantă, în care realizează o radiografie a schimbărilor de putere şi mentalitate din Principat la cumpănă dintre secole, pornind de la occidentalizarea straturilor sociale, până la valorificarea obiceiurilor vechilor ardeleni.
Din întregul ansamblu singurele anexe care se mai păstrează astăzi sunt grajdul cu acoperiş baroc și, parțial, zidul împrejmuitor. Expropriată în anii ’50, reședința revine după ’89 în proprietatea familiei Apor, în prezent fiind deschis circuitului turistic.

 

 

Cazare - Gastronomie - Agrement


În comuna Turia şi în staţiunea balneoclimaterică Bálványos există o reţea bine dezvoltată de hoteluri şi pensiuni. Dacă veniţi pe meleaugurile noastre o să aveţi din ce alege!

Mai departe


Indiferent dacă doriţi să gustaţi celebrul kürtőskalács (colac secuiesc) sau un bulz autentic, aţi venit la locul potrivit!

Mai departe


Doriţi experienţe de neuitat? Parcul de aventură de la Grand Hotel Balvanyos este cel mai potrivit loc, atât pentru copii cât şi pentru adulţi!

Mai departe